Pe afară-i vopsit gardu'

Pe afară-i vopsit gardu'

Thursday, February 26, 2015

Ce vor femeile

Ce vor femeile? 
Această întrebare a apărut odată cu civilizația. Pentru că nu cred că în preistoric, atunci când bărbatul pleca la vânătoare, își întreba femeia: 
-Iubi,  mă gândeam, azi vrei mâncăm mai dietetic? Să vânez un iepure și faci tu o salată? Sau faci pauză de dietă și vânez un mamut, să faci niște sarmale din alea bune din el? 
   
Odată cu apariția tehnicilor elementare de producție și a organizării vieții sociale, a apărut și marea dilemă: 
Ce cred bărbații că vor femeile? 

Să analizăm un exemplu banal: flori. La bărbați, alegerile au niște criterii bine definite și cuantificabile. Pentru ei, singura chestiune care contează cu adevărat e mărimea. Ați văzut vreodată un bărbat cu un buchețel de ghiocei în mână? Nicidecum. Dacă îi spui că vrei ghiocei, va lua o față ofensată și va face scandal. 
-Lasă-mă în pace cu prostiile astea, vrei flori, îți iau flori ca lumea! Auzi, ghiocei... 
Ca să pricepi indignarea și jignirea, își va bomba pieptul și va lua o atitudine cât de poate de macho. Ghioceii nu sunt acceptați decât dacă are de cumpărat de la 25 buchețele în sus, ca să compenseze cumva. 
Așadar, cum cumpără bărbații flori: se postează în fața standului cu trandafiri de minim un metru fiecare. Analizează scurt oferta. Care e culoarea ei preferată? Albastru. Alege un buchet de 5 trandafiri viguroși, roșii și cu o dungă de sclipici albastru pe margine. Scrutează împrejurimile, stânga-dreapta. Dacă un alt mascul cumpără un buchet de 7, se sucește și el. Mândru, va arunca boschetul hidos în portbagaj. Ajunge acasă și îl oferă, bucuros că și-a îndeplinit misiunea. Femeia va simula plăcerea, bineînțeles. Adevărul îl va mărturisi în cea mai mare taină către cea mai bună prietenă, a doua zi: 
 -Fată, mi-a adus al meu o tufă sinistră, am pus-o fără apă lângă calorifer, poate scap de ea repede. 
Bărbații vor căpăta, odată cu înaintarea în experiență, înțelepciunea și vor concluziona: 
Femeile vor ceva numai pentru ca în următoarele 3 secunde să se poată răzgândi! 

....

Thursday, February 12, 2015

Manifestările penibilului la femei

Începând cu pubertatea, orice vârstă este critică pentru femei. 
În adolescență sunt mult prea grase sau mult prea slabe și orice coș rebel apărut înainte de o întâlnire este motiv de sinucidere. Li se iartă orice manifestare și pot fi maxim amuzante. 
Între 20 și 30 ani își caută identitatea, iar penibilul se manifestă atunci când dezvoltă pasiuni nebune pentru Twetty, dau oricât pe orice obiect cu Hello Kitty sau îți explică niște treburi profunde, că ele într-o viață anterioară au fost lupi și în asta au mai păstrat din caracteristici. 
Începând cu 30, treburile se mai aranjează cât de cât și penibilul intervine doar în cazuri izolate de care profită ghicitorii în cafea, tarot și planete. 
După 40, alea care s-au măritat foarte tinere simt că li se duce tinerețea și asta se manifestă în două moduri: 

Varianta "Total Recall": realizează că în facultate au fost prea cuminți și vor musai să recupereze. Așa că se duc în cluburi studențești, descoperă binefacerile alcoolului și găsesc câte un student atât de frumușel, încât îl iau acasă 



Varianta "sunt gospodină dar sunt modernă": își fac o tunsoare asimetrică. Arată că și cum ar căra pe cap o găina șchioapă, fără o aripă. În mod normal nici lor nu le place așa ceva, dar asta înțelege coafeză lor din cartier prin "tunsoare modernă". În variantă ultra, doamna își susține tunsoarea și printr-o dungă verde sau mov. 



După 50, penibilul capătă deja aspecte de care mi-e și rușine să râd. Pentru că, așa cum zice latinul, "scripta manent" și garantez pentru mine că nu o să merg în club și nici nu o să mă tund asimetric, dar ce-oi face după 50, Dumnezeu cu mila...


...