Teoria probabilităților

Sunt foarte bucuroasă că cercetătorii au descoperit că un pahar de vin pe zi hidratează și nu face rău. 

Bine, eu nu aveam nici un dubiu, dar altfel sună ideea asta când e dată de un grup de cercetători. 

Așadar, am multiple beneficii pe termen lung și în nici un caz nu mi se va trage moartea din consumul de alcool. Gena mă ajută; stră-bunică mea a murit la 96 ani, bunica are 83 și încă face planuri. 

Femeie fiind, bineînțeles că am probleme atât cu aproximarea distanțelor cât și cu coordonarea gesturilor. Nu am nevoie de nici un test sau studiu ca să aflu cauza cea mai probabilă a morții mele: 

auto-mutilarea. 

  

Chiar azi am trecut pe lângă moarte când am tras portiera înainte să mă introduc cu totul în mașină și mi-am dat cu ușa în cap.

Hai noroc! 

...

 

Nu vă bateți joc (și) de teatru

Am început să merg la teatru cam când am început să merg. Merg la teatru în principal pentru emoția pe care mi-o transmit actorii. Povestea din piesă e în plan secund, dar trebuie să susțină actul artistic. Așadar, pot să văd o piesă și de 7 ori și să simt aceeași emoție, chiar dacă știu cum se termină. Fapt demonstrat de altfel, că m-au bușit lacrimile de fiecare dată când l-am auzit pe Gheorghe Frunză recitând din Esenin într-o piesă pe care am văzut-o (cred) de vreo 5 ori. Și abia aștept să o mai văd de vreo 3 ori pe Natalie Ester și "CV"-ul ei. 

Scriu aceste rânduri cu un mare gol în stomac deoarece la ultima piesă la care am fost am făcut o chestie unică în toată cariera mea de spectator: m-am ridicat la jumătatea piesei și am plecat, fapt care m-a umplut de tristețe. Am văzut o piesă cu un text făcut din glumele din almanahul "Flacăra Rebus 2000", cu vreo doi actori acoperiți cu succes de niște doamne colege care își scuipau plămânii pe scenă, vorbeau pe nas și își dădeau ohii peste cap. 

Ce am remarcat eu: toți actorii buni pe care îi cunosc folosesc același ton și aceeași intonație, atât pe scenă cât și la piață când cumpără ceapă. Pot să îmi transmită ironia ridicând o sprâceană. Pot să îmi transmită iubirea prin strălucirea ochilor. Și în principal pot să îmi transmită ce vor ei atâta timp cât sunt naturali și se simt confortabil pe scenă. Cum Doamne-iartă-mă să cred eu că tu ești Doamna X atâta timp cât folosești un ton pe care nu îl întâlnesc nicăieri în viața reală? 

  

 Nu merg la teatru nici ca să îmi dau check-in pe Facebook, nici ca să mă vadă lumea.Vin pregătită să faci din simțurile mele ce vrei tu, actorule. De când mă așez pe scaun pot fi convinsă de orice, atâta timp cât tu, cel de pe scenă, ești convins la rândul tău. Un singur lucru nu pot să fac: să mă prefac că îmi place. Nu pot să râd prefăcut. Nu pot să mă prefac că plâng. Și mă doare când trebuie să mă ridic și să plec. 

  

Așa că vor din suflet: nu vă bateți joc și de teatru. Televiziunea s-a OTV-izat. Muzica s-a manelizat. 

Măcar în teatru să păstrăm bunul simț. 

...

Perfect Diva

Pentru că soarele continuă să îmi traverseze casa înțelepciunii, mă surprind chiar și pe mine cât sunt de iluminată și o să îi dau în continuare cu sfaturile. 

  

     5 must-have-uri pentru o perfect-diva.

1. Nu te desparți niciodată de ochelarii de soare. Nu contează deloc anotimpul sau vremea. Pot fi asortați și la fular. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească ochelarii este ca sigla să fie cât mai la vedere și recunoscută de toată lumea. Trebuie doar să fii atentă că în supermarket-uri mai pun ăștia capcane și așează tot felul de standuri în mijlocul culoarelor și te poți împiedica. 

  

2. Nu renunța niciodată la papucii cu platformă și tocuri imense. Chiar dacă vei fi grațioasă precum căprioara Bambi în secvența în care încearcă să își mențină echilibrul pe gheață, masculii te vor găsi foarte atrăgătoare atunci când înoți prin aer și dai din mâini. 

  

 3. Un alt accesoriu obligatoriu e cheia-briceag de la mașină. Când te plimbi printre rafturi și vrei ceva, pac!  apeși pe buton și indici cu cheia, pentru că o divă nu citește etichetele, are oameni angajați pentru asta. De la chei nu trebuie să lipsească cruciulița cu led și sclipici. 

  

 4. Atitudinea. Indiferent unde ești, trebuie să faci o față ca și cum în aer miroase foarte urât. Pe fața ta trebuie să se citească: "pfuaai, dar mall-ul ăsta nici nu se compară cu alea din Dubai, Paris sau Milano, e așea, un chioșc mai mare" și asta e obligatoriu să o faci chiar dacă cel mai îndepărtat punct atins vreodată de tine e la bunică-ta de la țară, la vreo 100 de km de oraș. 

  

 5. Conversația. Trebuie să vorbești despre tine. Și despre ce ți-au spus despre tine astrologul, ghicitoarea, duhovnicul, cosmeticiana, coafeza, numerologul și ceilalți de la care cumperi servicii. În cazul în care interlocutorul nu realizează cât de prețioasă ești, trebuie să aibă confirmarea specialiștilor. 

...

Tipuri de relații

Pentru că azi planetele sunt aliniate frumos în casa înțelepciunii la zodia mea, m-am hotărât  să fiu moralistă și să mă apuc de dat sfaturi, cum fac toate gazetele respectabile.

  

Așadar, iată cele 5 tipuri de relații aproape perfecte. 

 1. Relația cu un moș/babă cu Alzheimer. Ai marele avantaj de a fi "prospătură" în fiecare zi. Un alt avantaj deloc de neglijat este că, dacă te prinde că înșeli, poți să minți pe față că a greșit adresa și el/ea nu locuiește acolo. Dacă vrei să te desparți, e suficient să îți trimiți partenerul după țigări. Dacă Alzheimer-ul se asociază cu Parkinson-ul, tremuratul mâinilor  va garanta o viață sexuală foarte activă. 

  

 2. Relația cu un travestit.  Nu poți să îi spui  nici "bărbații-s niște porci" nici "femeile-s proaste", așa că eviți temele astea generale de discuție. De fapt, eviți să i te adresezi pe orice temă ca să nu fii acuzat de discriminare și faptul că taci te transformă în partenerul perfect. 

  

 3. Relația cu o rudă de gradul 2-3. Sunteți declarați rușinea familiei și toate neamurile vă evită. Nu veți avea certuri pe tema "iar a venit mă-ta și stă la noi toată iarna" nici "la mă-ta mergem mai des decât la mămica". Nu veți fi agreați la nunți, înmormântări și aniversări, ceea ce va garantează un venit peste medie. 

  

 4. Relația cu un partener imaginar. Funcționează întotdeauna așa cum vrei tu. Ba chiar, când ai chef să suferi, poți să te desparți pe vecie și să te plângi la prieteni. Nu te va contrazice, nu te va certa niciodată că ai cheltuit prea mult, că ai stat cu băieții/fetele în oraș și l-ai neglijat și nici că nu e nimic de mâncare în frigider. 

  

 5. Relația cu animalul tău de companie. Dacă ați reușit să duceți relația la un nou nivel și să ajungeți la sex, nimeni și nimic nu mai poate interveni între voi. Trebuie să te abții să faci scene de gelozie în public și să îl păzești să între în contact cu cei din specia lui. Cu puțină perseverență poți găsi țări în care vă puteți căsători. 

...

Zone crepusculare

Nu am avut cum să evit drama. A trebuit să îmi înfrunt toate temerile. 

Mi-am spus o mantră în gând: vulcanizarea nu e service, o să fie bine, o să scapi vie. 

Am intrat. 

Lucrătorii din service, vulcanizări, spălătorii auto simt frica victimei. 

M-au încolțit. Se apropiau amenințător, murdari de ulei, încruntați . Pot să jur că i-am auzit vociferând: blood, blood.

- Facem presiunea în roți sau aveți pană?

- Ăăăăă, vedeți la roata din dreapta spate... ce trebuie...? durează mult...? unde plătesc?

Am turuit toate astea cu disperare, sperând să ma lase să evadez.

- Stați așea, să vedem ce are... că în funcție de asta plătiți.

A pus mâna pe niște utilaje care fac zgomot și, cu o precizie de neurochirurg, a început să lucreze la roată. Eu am încercat să dispar. (Vaaai, m-a chemat). A extras din roata o sârmă în forma de U și mi-a arătat anevrismul.

-Durează mult? (Alina, ești mai puternică decât spune orice articol din Cosmopolitan, hai că reziști)

-10 minute.

-Unde și cât plătesc? (Dă Doamne ca la casierie să fie o femeie, te implor, nu mai rezist)

-Păi, 5 și cu 17 și cu 20...hmmm, 42, dar dați 20 lei.

La casierie, normal, un nene (cât aș vrea să dispar undeva, în Cloud, și să mă cheme la final, când e gata mașina). I-am dat 20 lei și mi-a dat un deodorant auto. M-am întors la neurochirurgul meu, încercând să fiu prietenoasă și folosind zeceleiul ca limbă de conversație. Evident că odată realizat contactul vizual iese maciomenul din el.

- Ie bune mașinile astea, consum mic, dar trebuie să aveți grijă tot timpul la ele la ulei. V-ați uitat la ulei?

(Da cum, că parcă dacă ma uitam înțelegeam ceva)

-Mnea, nu știu..

-Ridicați capota.

(Ha, fraiere, nu m-ai prins, asta știu!)

-Mvaai.

(Când un mecanic începe să se vaiete face parte din reprezentația dramatică și mai mult ca sigur urmează să iți plaseze niște costuri)

-Aveți nevoie de antigel. Cât s-a ridicat apa?

-Aaaa, n-am vazut să fi sărit..

-Mergeți aici alături și cumpărați un antigel și apă dedurizată.

(Sigură pe mine, degajând noțiuni aprofundate în materie de antigel)

- Ce culoare?

- Ei, lasați că merg cu dumneavoastră.

Mi-am cumparat un antigel roz. Uleiul trebuie schimbat, cică e negru. Eu folosesc doar de argan și de sâmburi de struguri, nu știu ăsta ce culoare ar trebui să fie, dar dupa fața lui, "negru" e de rău. 

Am mulțumit și am fugit mâncând pământul pentru că restul angajaților se uitau deja cu invidie la maciomenul meu. Probabil ei nu au avut parte de sânge de femeie azi.